+86 0516 85628519

28-10-2026
Prelucrarea CNC utilizează un program de calculator pentru a direcționa mișcarea relativă a sculelor de tăiere și a unei piese de prelucrat, îndepărtând material pentru a crea caracteristici specificate. CNC înseamnă Control numeric computerizat. Programul definește mișcarea intenționată; mașina, sculele și instalarea trebuie să transforme acea mișcare în rezultatul fizic necesar.
Frezarea, strunjirea, găurirea și alezarea sunt operațiuni comune de prelucrare CNC. Fiecare formă prezintă într-un mod diferit, așa că înțelegerea CNC implică mai mult decât recunoașterea unei mașini automate. Înseamnă să știi ce se mișcă, cum muchia de tăiere ajunge la material și ce condiții afectează piesa finită.
La WLD, prelucrarea CNC face parte din domeniul de producție pentru piese structurale metalice, inclusiv componente structurale pentru mașini de construcții. Aceasta oferă o aplicație utilă: fețele de montaj selectate și caracteristicile de conectare într-o structură fabricată pot necesita prelucrare pentru a satisface desenul componentei.
Un control CNC interpretează un program de prelucrare și coordonează funcțiile mașinii. În funcție de echipament și de funcționare, acestea pot include mișcarea axei, rotația axului, avansul și schimbarea sculei. Piesa de prelucrat se poate mișca, unealta se poate mișca sau ambele se pot mișca. Ceea ce contează pentru tăiere este mișcarea lor relativă.
Metoda de control și operația de tăiere descriu diferite aspecte ale procesului. O mașină de frezat folosește o freză rotativă pentru a îndepărta materialul; CNC oferă o modalitate de a-și comanda mișcările și secvența. Alte echipamente de producție pot utiliza și control numeric. Explicația de aici se concentrează pe procesele de tăiere mecanice familiare.
| Termen | Rol în producerea unei piese | Ce mai trebuie stabilit |
| CAD (proiectare asistată de computer) | Reprezintă informațiile despre geometria și designul piesei. | Cum vor produce mașinile și uneltele disponibile acea geometrie. |
| CAM (producție asistată de computer) | Ajută la planificarea traseelor sculei și la generarea de instrucțiuni pentru un anumit mediu de prelucrare. | Instrumente adecvate, opțiuni de proces și o configurație fizică verificată. |
| Control CNC | Interpretează programul și comandă funcțiile mașinii. | Referințe corecte, informații despre scule și condiții de tăiere. |
| Prelucrare | Îndepărtează materialul prin acțiunea sculei de tăiere și a piesei de prelucrat. | Dacă caracteristicile rezultate îndeplinesc cerințele desenului. |
CAM este o cale de programare comună, dar un model CAD tridimensional nu este obligatoriu pentru fiecare lucrare CNC. De asemenea, programele adecvate pot fi scrise direct sau dezvoltate prin intermediul facilităților de programare ale mașinii. În fiecare caz, instrucțiunile trebuie să descrie o operațiune pe care echipamentul și configurația reală o pot efectua.
O poziție într-un program are sens numai atunci când referința ei este cunoscută. Mașina are propriul sistem de coordonate, în timp ce programul piesei utilizează de obicei un sistem de coordonate de lucru asociat piesei de prelucrat. În timpul instalării, relația dintre acele sisteme este stabilită astfel încât o poziție comandată să corespundă locației dorite pe material.
Lucrul zero ales trebuie să aibă o relație cunoscută cu referințele care definesc piesa. Nu devine automat un datum de desen, referința specificată pentru definirea sau verificarea unei caracteristici, pur și simplu pentru că un operator o folosește pentru programare. Această distincție contează atunci când o gaură trebuie amplasată în raport cu o anumită față de montare, mai degrabă decât la o margine arbitrară a semifabricatului.
Luați în considerare o placă ipotetică cu un grup programat de găuri. Dacă placa este încărcată într-o poziție diferită, dar referința de lucru este lăsată neschimbată, programul poate comanda aceleași coordonate în timp ce plasează găurile diferit față de placă. Veriga lipsă este relația dintre program și piesa fizică de prelucrat.
Compensațiile sculei oferă o altă parte a acestei relații. Uneltele diferite au lungimi diferite, iar calea de control sau programată trebuie să țină cont de locul în care se află de fapt fiecare muchie de tăiere. Raza sau diametrul frezei pot fi încorporate în traseul sculei generat sau manipulate printr-o compensare adecvată. Metoda depinde de program și control. Un offset se poate adresa cantității pe care o reprezintă; nu poate face rigidă o unealtă instabilă sau nu poate restaura materialul deja îndepărtat.
Calea sculei descrie traseul relativ dorit prin sau în jurul materialului. Viteza axului descrie rotația, în timp ce avansul descrie avansul în timpul operației. Viteza de tăiere la margine depinde și de diametrul efectiv de tăiere, astfel încât viteza axului în sine nu descrie pe deplin starea de tăiere.
Aceste variabile interacționează. La frezare, schimbarea vitezei axului în timp ce se lasă avansul neschimbat modifică cantitatea de material pe care o întâlnește fiecare muchie de tăiere. Adâncimea și lățimea angajării afectează și sarcina. Acesta este motivul pentru care un program are nevoie de condiții de tăiere potrivite sculei, materialului și operațiunii, mai degrabă decât pur și simplu cea mai rapidă mișcare disponibilă.
Prin urmare, etapele de bază de prelucrare CNC conectează pregătirea, tăierea și verificarea. Pregătirea stabilește referința de lucru, uneltele și setările necesare. Programul comandă apoi secvența de prelucrare. Ulterior, caracteristicile relevante sunt măsurate în funcție de cerințele lor. Afișarea corectă a unui program pe control nu stabilește nici o setare validă, nici o piesă finită conformă.
Tipurile de prelucrare CNC sunt adesea grupate în funcție de operația care generează geometria. Comparația utilă este între mișcarea relativă, condiția de pornire și caracteristica produsă. O componentă poate trece prin mai multe operații, iar unele mașini le combină într-un singur echipament.
| Operațiunea | Acțiune tipică de tăiere | Caracteristici pe care le poate produce | Distincție importantă |
| Frezarea | Un tăietor rotativ îndepărtează materialul pe măsură ce se mișcă în raport cu piesa de prelucrat. | Fețe, trepte, fante, buzunare și contururi. | Geometria frezei și accesul constrâng suprafețele la care se poate ajunge. |
| Întorcându-se | Piesa de prelucrat se rotește în mod obișnuit în timp ce unealta avansează pe traseul necesar. | Suprafețe cilindrice, umeri, conici și alte caracteristici în jurul unei axe. | Componenta și configurația trebuie să se potrivească cu operația de rotație necesară. |
| Foraj | Un burghiu avansează de-a lungul axei sale, de obicei în timp ce se rotește, pentru a forma o gaură. | Găuri inițiale și găuri care pot fi finalizate prin procesul de foraj selectat. | Formarea unei găuri nu stabilește automat toate caracteristicile necesare de dimensiune, formă și poziție. |
| plictisitor | O muchie de taiere functioneaza in interiorul unei gauri existente, cu rotatie relativa asigurata de unealta sau piesa de prelucrat. | Găuri care necesită un control suplimentar al dimensiunii sau geometriei. | Deschiderea existentă, stocul disponibil și accesul la scule limitează ceea ce poate fi corectat. |
Găurirea și plictisirea sunt deosebit de ușor de confundat. Găurirea poate crea deschiderea inițială. Alezarea funcționează pe o deschidere care există deja și poate fi selectată atunci când diametrul sau geometria acesteia necesită prelucrare suplimentară. O gaură găurită poate să se întâlnească deja cu desenul său, așa că nu este necesară automat o operație de foraj. În schimb, mărirea unei găuri deplasate nu garantează că poziția sa finală poate fi recuperată în cadrul geometriei permise.
Degroșarea și finisarea descriu o altă distincție în cadrul unui traseu de prelucrare. Degroșarea îndepărtează în primul rând materialul necesar pentru a se apropia de forma finală. Finisarea produce geometria finală specificată sau starea suprafeței, adesea folosind material lăsat în mod deliberat pentru acea operație. Cantitatea de stoc și secvența depind de caracteristică și de starea sa de pornire; nu există o rețetă fixă de degroșare și finisare pentru fiecare parte.
Numele operațiilor ar trebui, de asemenea, păstrate separat de numărul de axe. Frezarea identifică un proces de tăiere; axele mașinii disponibile descriu aspecte ale modului în care piesa de prelucrat și unealta pot fi poziționate sau mutate. Nicio etichetă, în sine, nu specifică acuratețea componentei finite.
O formă programată trebuie să fie accesibilă de către muchia de tăiere, lăsând loc pentru corpul sculei, suportul și mișcarea necesară. Un tăietor care poate ajunge la fundul unei nișuri poate avea încă spațiu suficient în jurul suportului său. De asemenea, așchiile trebuie să părăsească zona de tăiere în mod eficient. O cale care pare clară într-o vedere geometrică simplificată poate fi, prin urmare, nepotrivită pentru asamblarea reală a sculei și îndepărtarea materialului.
Colțurile interne arată modul în care geometria sculei afectează rezultatul. O freză convențională cilindrică lasă o rază într-un colț interior în planul său de tăiere. O freză mai mică poate atinge o rază mai mică, dar modifică rigiditatea disponibilă și condițiile adecvate de tăiere. O cerință pentru un colț mai ascuțit poate necesita un design diferit al caracteristicilor sau un alt proces. Programarea singură nu înlătură raza fizică a frezei.
Profunzimea introduce un compromis asociat. Atingerea unei găuri adânci sau a unui buzunar poate necesita un ansamblu de scule mai lung, care poate fi mai sensibil la forțele de tăiere. Deviația poate afecta dimensiunea sau forma produsă chiar și atunci când traseul comandat este corect. Întrebarea relevantă este dacă aranjamentul complet al sculei poate face tăierea cu stabilitate și degajare adecvate, nu doar dacă lungimea sa nominală atinge caracteristica.
Piesa de prelucrat contribuie la această stabilitate. Un perete subțire sau o secțiune flexibilă local se poate deplasa sub forța de tăiere. Forma sa neîncărcată în design poate diferi de forma sa în timpul tăierii. Alegerea materialului contează și ea: calitatea și starea influențează prelucrabilitatea, sculele adecvate și condițiile de tăiere. Aceleași principii de control pot fi utilizate pentru metale și materiale nemetalice adecvate, dar acest lucru nu face ca comportamentul lor de prelucrare să fie interschimbabil.
Din aceste motive, producerea unei forme recunoscute și producerea acesteia în mod consecvent în conformitate cu cerințele specificate sunt întrebări separate de fezabilitate. Acesta din urmă necesită ca instrumentul, materialul, accesul și comportamentul piesei de prelucrat să fie luate în considerare împreună.
Repetabilitate se referă la modul în care rezultatele repetate sunt de acord în condițiile stabilite. Acordul cu cerința prevăzută este o întrebare separată. Un proces poate plasa în mod repetat o caracteristică într-o locație similară, în timp ce locația respectivă rămâne decalată de referința necesară. Rezultatele consecvente sunt utile, dar consistența singură nu demonstrează conformitatea.
Mai multe condiții fizice se pot schimba chiar și atunci când programul rămâne același:
Căldura de prelucrare și temperatura de măsurare trebuie luate în considerare separat. O mașină se poate schimba termic în timpul producției; o piesă poate fi, de asemenea, măsurată în timp ce temperatura ei diferă de echipamentul de referință sau de măsurare. O citire a temperaturii camerei nu descrie neapărat temperatura fiecărui obiect implicat în măsurare.
Verificarea trebuie să abordeze caracteristica care contează. Un rezultat cu diametrul găurii nu stabilește poziția găurii în raport cu o față de montare. O suprafață netedă nu stabilește că fața este plană. Prin urmare, metoda de măsurare și referința trebuie să se potrivească caracteristicii și cerințelor de desen. Nu există o toleranță universală la piesa finită implicată de cuvintele „prelucrat CNC”.
WLD-uri Cadru inferior al excavatorului reunește grinzi longitudinale, un cadru în X și un scaun de montare cu suport de rotire într-o structură sudata. Aceasta ilustrează modul în care aranjamentul structural general și cerințele caracteristicilor de conectare selectate pot exista în cadrul aceleiași componente.
Acolo unde un desen necesită o interfață de montare prelucrată, funcția sa determină care caracteristici necesită control. O suprafață de ședere poate avea nevoie de un plan definit, în timp ce caracteristicile de conectare pot avea nevoie de o relație specificată cu acel plan. Operația adecvată este selectată pentru a produce acele caracteristici în componenta reală. Numai categoria de produse nu stabilește ce fețe sunt prelucrate sau ce limite se aplică.
Pentru o parte structurală ipotetică cu o suprafață de montaj specificată și găuri de conectare, frezarea ar putea stabili fața, iar operațiunile de găurire ar putea produce deschiderile necesare. Dacă o gaură existentă trebuie să fie plictisită depinde de cerințele și starea acesteia.
Prelucrarea CNC oferă producătorilor o modalitate controlată de a genera caracteristici selectate, în timp ce proiectarea componentelor determină ceea ce trebuie să obțină acele caracteristici. Pentru un proiect de piese structurale, discutați desenul dvs. structural-component cu WLD și să includă aplicația dorită, materialul și caracteristicile care necesită prelucrare. Aceste detalii conectează procesul general de partea de care aveți nevoie.